Informatii legale oferite de avocatului penal Cluj

Sfaturi legale oferite de avocatului penal Cluj: Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată. Traficul de dgorui: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Aflati mai multe detalii suplimentare aici avocat penal in Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii procurorului de luare a măsurii internării medicale provizorii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistenţă medicală şi deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează la audierea acestuia, în prezenţa avocatului, în locul unde se află. Vedeti mai multe informatii in plus pe site-ul https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Avocatul asistă sau reprezintă în procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. [art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală] Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea acestui drept vor fi excluse în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală.